NOTĂ DE INFORMARE CU PRIVIRE LA PRELUCRĂRILE DE DATE CU CARACTER PERSONAL REALIZATE DE HEALING HUB S.R.L

J35/1414/04.04.2023, CUI – 47939300


Sat Dumbrăvița, Comuna Dumbrăvița, str. Henri Coandă nr. 3, ap. 1, Județ Timiș, Romania


Preambul
HEALING HUB S.R.L (denumit în continuare, „Healing Hub”, „noi” sau „nouă”) are obligația,
potrivit legii, de a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal și să respecte toate
reglementările privind protecția datelor, inclusiv, dar fără a ne limita la prevederile din Regulamentul
General UE privind Protecția Datelor nr. 2016/679 (denumit în continuare, „GDPR”).
În acest document detaliem următoarele aspecte:
 ce tipuri de date cu caracter personal prelucrăm în legătură cu dumneavoastră;
 care sunt scopurile pentru care prelucrăm aceste și temeiurile pe care se întemeiază aceste
scopuri;
 care este durata prelucrărilor datelor;
 care sunt persoanele cărora le transmitem date cu caracter personal;
 modul în care dumneavoastră vă puteți exercita drepturile prevăzute de legislația în vigoare.
Date cu caracter personal înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau
identificabilă, aceasta din urmă fiind persoana care poate fi identificată în mod direct sau indirect prin
referire la elemente de identificare sau factori specifici privind identitatea acesteia. În concret, datele
cu caracter personal pe care le prelucrăm cuprind date precum nume, prenume, număr de telefon,
adresă de email, adresă profesională, funcție sau poziție, sau alte detalii despre situații personale sau
materiale, cum ar fi data nașterii, vârsta, sexul, diverse numere naționale de identificare, înregistrări
video, corespondență, fotografii, etc. Datele cu caracter personal pot include de asemenea categorii
speciale de date, cum ar fi date medicale sau date referitoare la proceduri penale.
Prezenta informare se referă la prelucrările pe care le efectuăm cu privire la datele cu caracter
personal ale clienților și ale partenerilor noștri de afaceri, ale reprezentanților, angajaților și
colaboratorilor acestora, ale colaboratorilor noștri, ale persoanelor care sunt interesate să devină
angajați, colaboratori, clienți ai Healing Hub sau ale persoanelor care ne contactează pentru a – și
exercita drepturile prevăzute legislația cu privire la protecția datelor sau pentru alte motive.

Scopurile și temeiurile de prelucrare a datelor
Prelucrăm următoarele date cu caracter personal pentru următoarele scopuri și în baza următoarelor
temeiuri juridice:
În relația cu clienții Healing Hub și reprezentanții clienților Healing Hub
Dacă sunteți client sau potențial client al nostru sau reprezentant (inclusiv reprezentant legal, angajat,
sau colaborator) al unui client de-ai noștri, vom utiliza datele dumneavoastră de identificare și de

contact în vederea pregătirii și/sau furnizării serviciilor noastre, precum și pentru comunicarea cu
dumneavoastră, în virtutea raportului juridic dintre noi si dumneavoastră/ clientul nostru. Temeiul de
prelucrare a datelor dumneavoastră, în acest caz, este executarea contractelor / contractului dintre noi
și dvs. sau efectuarea de demersuri pentru încheierea unui asemenea contract (art. 6 alin. 1 lit. b)
GDPR), dacă sunteți sau doriți să deveniți clientul nostru, respectiv interesul nostru legitim de a
asigura buna desfășurare a contractelor la care suntem parte sau pe care dorim să le încheiem (art. 6
alin. 1 lit. f) GDPR), atunci când dumneavoastră sunteți reprezentantul clientului nostru.
Vom prelucra detaliile dumneavoastră de contact pe baza interesului nostru legitim (art. 6 alin. 1 lit. f)
GDPR) pentru a optimiza gestionarea contactului nostru cu dumneavoastră. Tot în baza interesului
nostru legitim putem prelucra datele dvs. în scopuri interne ale Healing Hub, care includ facturarea
serviciilor noastre și administrarea contractelor și a contactelor Healing Hub.
Totodată, vă informăm că în conformitate cu reglementările în vigoare privind prevenirea spălării
banilor, suntem obligați în anumite situații să ne conformăm obligațiilor statutare de verificare,
monitorizare, raportare și păstrare a evidențelor privind clientela. Este posibil, în special, să fim
obligați să solicităm de la dumneavoastră și beneficiarul/beneficiarii dumneavoastră reali și, după cum
este cazul, de la persoanele dumneavoastră de conducere sau de la persoane fizice sau juridice pentru
care acționați în calitate de reprezentant, o dovadă satisfăcătoare de identitate și, dacă e cazul, a
puterii de reprezentare. Vom efectua astfel de prelucrări de date numai în vederea îndeplinirii
obligațiilor noastre legale (art. 6 alin. 1 lit. c) GDPR).
Vă rugăm să rețineți că, în anumite situații, este posibil ca noi să fim nevoiți sa ne abținem de la
acceptarea unui angajament, dacă dumneavoastră nu ne transmiteți sau ne transmiteți în mod
incomplet datele cu caracter personal care sunt necesare pentru a executa și implementa serviciile
noastre.
Dacă dumneavoastră ne furnizați date cu caracter personal care aparțin dumneavoastră sau rudelor,
colegilor dumneavoastră sau altor terți, vom presupune în general că dumneavoastră sunteți autorizat
să ne dezvăluiți aceste date. Vom utiliza astfel de date numai în măsura necesară pentru executarea
relației contractuale cu dumneavoastră, sau cu societatea pe care o reprezentați. În același timp, vă
rugăm să informați, în măsura în care este posibil, aceste persoane cu privire la transmiterea datelor
lor către Healing Hub și la modalitățile în care Healing Hub prelucrează datele lor, conform acestei note
de informare.
Totodată, vom mai putea folosi datele dvs. cu caracter personal pe baza interesului nostru legitim (art.
6 alin. 1 lit. f) GDPR) pentru scopul de a ne îndeplini oricare alte obligații care ne revin potrivit
legislației aplicabile, sau dacă vom considera necesar în vederea constatării, exercitării sau apărării
drepturilor noastre. Uneori este posibil să utilizăm datele puse la dispoziție în scop statistic, dar numai
după ce acestea au fost anterior anonimizate.
În relația cu partenerii noștri de afaceri, furnizorii noștri de servicii sau colaboratorii noștri,
respectiv cu reprezentanții acestora
Dacă sunteți un partener de afaceri, furnizor de servicii sau colaborator al Healing Hub sau
reprezentant al acestora, vom prelucra datele dvs. cu caracter personal pentru a asigura buna
desfășurare a relației noastre contractuale cu dumneavoastră, respectiv cu societatea pe care o
reprezentați.

Vom colecta datele dvs. (nume și prenume, CNP, după caz, datele din cartea de identitate, după caz,
e-mail, telefon, funcția, adresa sediului la care vă desfășurați activitatea) direct de la dvs. sau de la
societatea pe care o reprezentați la semnarea sau în vederea aducerii la îndeplinire a contractelor
încheiate cu dvs., respectiv cu societatea pe care o reprezentați, și pentru comunicarea cu
dumneavoastră. Totodată, putem obține datele dvs. cu caracter personal sus-menționate din surse
publice (de ex. website-ul angajatorului dvs., Registrul Comerțului, etc.), sau din
corespondența/notificările pe care ni le transmiteți dvs. sau societatea dvs.
Atunci când avem un contract direct cu dumneavoastră, prelucrăm datele dvs. cu caracter personal
pentru executarea drepturilor și obligațiilor din contractul de prestări servicii/ colaborare la care dvs.
sunteți parte (art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR). Când contractul nostru este cu societatea pe care o
reprezentați, folosim datele dumneavoastră pe baza interesului nostru legitim (art. 6 alin. 1 lit. f)
GDPR) pentru a încheia și/sau aduce la îndeplinire contractul încheiat cu societatea pe care o
reprezentați. Tot în baza interesului nostru legitim (art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR) putem prelucra datele
dvs. în scopuri interne ale Healing Hub, care includ facturarea și administrarea contractelor și
contactelor Healing Hub.
Totodată, vom mai folosi datele dvs. cu caracter personal în interesul nostru legitim (art. 6 alin. 1 lit.
f) GDPR) de a ne îndeplini oricare alte obligații care ne revin potrivit legislației aplicabile sau dacă vom
considera necesar în vederea constatării, exercitării sau apărării drepturilor noastre.
Mai putem prelucra date cu caracter personal și pentru îndeplinirea unor obligații impuse de lege sau
de statutele profesionale care ne sunt aplicabile, în temeiul obligației legale de prelucrare (art. 6 alin.
1 lit. c) GDPR).
În relația cu alți terți
În funcție de obiectul și întinderea mandatului nostru, este posibil să prelucrăm unele date cu caracter
personal ale unor terți. Putem obține astfel datele dumneavoastră direct de la dvs. sau de la
societatea pe care o reprezentați, de la clienții noștri sau de la reprezentanții clienților noștri, precum
și din surse publice (registre publice, pagini de internet ale autorităților/ societăților).
Vom prelucra astfel de date numai în măsura necesară pentru executarea contractului nostru de
servicii, în baza interesului nostru legitim (art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR) de a duce la îndeplinire scopul
contractului.
Totodată, vom mai putea folosi datele dvs. cu caracter personal în interesul nostru legitim (art. 6 alin.
1 lit. f) GDPR) de a ne îndeplini oricare alte obligații care ne revin potrivit legislației aplicabile sau dacă
vom considera necesar în vederea constatării, exercitării sau apărării drepturilor noastre. În final, mai
putem prelucra date cu caracter personal și pentru îndeplinirea unor obligații impuse de legea
aplicabilă, în temeiul obligației legale de prelucrare (art. 6 alin. 1 lit. c) GDPR).
În activitățile noastre de marketing
Activitățile noastre de marketing vizează atât clienții noștri existenți cât și diverse terțe persoane
interesate (angajați/colaboratori ai clienților Healing Hub, potențiali sau foști clienți, diverși
colaboratori / potențiali colaboratori ai Healing Hub, reprezentanți ai autorităților, jurnaliști,
participanți la evenimentele organizate de noi sau la care participăm și noi). Prelucrările de date pe
care le efectuăm în activitățile noastre de marketing, în legătură cu aceste persoane, au în vedere

următoarele:
a) Newsletter
Putem prelucra datele dumneavoastră de contact în scopul de a vă transmite buletinele noastre
informative, în baza consimțământului dumneavoastră (art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR), pe care îl puteți
revoca în orice moment, exprimându-vă decizia de a nu mai primi comunicările noastre în viitor.
Retragerea consimțământului dumneavoastră nu va afecta prelucrările efectuate de noi până în acel
moment.
b) Referințe
Putem prelucra datele dumneavoastră de contact (nume, prenume, denumire companie, poziție în
cadrul companiei, număr de telefon, adresă de e-mail, oraș, țară) în scop de marketing.

Vă vom solicita acordul dumneavoastră expres pentru a putea transmite/folosi datele dumneavoastră
de contact în vederea desfășurării cercetării descrise mai sus. Temeiul juridic al prelucrării este
reprezentat de consimțământul dumneavoastră (art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR); vă puteți retrage
consimțământul acordat în orice moment, fără însă ca acest lucru să afecteze prelucrările efectuate
până în acel moment.
c) Social Media și website
Healing Hub utilizează platforma de socializare Instagram, precum și pagina de internet floatcentrehub.com, pentru a promova activitățile sale.
Astfel, printre datele dezvăluite de noi în legătură cu dumneavoastră prin intermediul paginilor de
socializare se pot număra imagini de la Evenimentele Healing Hub la care ați participat, precum și
numele și funcția/ profesia dumneavoastră și compania dumneavoastră în cazul în care sunteți
speaker la Evenimentul respectiv. În ceea ce privește website-ul, este posibil să publicăm informații
despre Evenimentele noastre, inclusiv date ale speaker-ilor (numele și funcția/ profesia și compania).
Vom efectua o astfel de prelucrare de date numai în baza consimțământului dumneavoastră (art. 6
alin. 1 lit. a) GDPR); vă puteți retrage consimțământul acordat în orice moment, fără însă ca acest
lucru să afecteze prelucrările efectuate până în acel moment.
În relația cu vizitatorii de la sediul nostru
a) Conectarea la WI-FI
În cazul în care doriți să vă conectați la rețeaua noastră de internet wi-fi pe parcursul vizitei dvs. la
sediul nostru, sistemul nostru vă va atribui în mod automat o adresă IP dinamică, generată în mod
aleatoriu, care nu permite identificarea dumneavoastră sau a dispozitivului de pe care vă conectați și
care nu va fi stocată decât pe durata conexiunii la sistem.
În relația cu persoanele interesate să devină angajați ai Healing Hub
În cazul în care sunteți interesați de o eventuală poziție de angajat al Healing Hub, vom prelucra
datele dumneavoastră personale pe care ni le transmiteți cu ocazia depunerii candidaturii (cum ar fi,
date de identificare, adresă de e-mail, date pe care decideți să le includeți în CV, corespondenta cu
dvs, eventuale răspunsuri la teste de evaluare profesională etc.), în scopul evaluării candidaturii dvs.
și a decide în ce măsură sunteți potrivit pentru poziția deschisă în cadrul Healing Hub.

Efectuăm prelucrările de date de mai sus, în temeiul realizării de pași premergători la cererea
dumneavoastră, înainte de încheierea contractului de muncă (art. 6 alin. 1 lit. b din GDPR).
În cazul în care vă exercitați drepturile dumneavoastră potrivit GDPR
Atunci când vă exercitați drepturile conferite de GDPR, în calitate de persoană vizată, este necesar să
prelucrăm datele dumneavoastră (nume, prenume, imagine, alte date înscrise în actul dumneavoastră
de identitate, alte date pe care alegeți să ni le comunicați) pentru a putea gestiona solicitările
dumneavoastră pe baza GDPR. În acest caz, temeiul folosirii datelor dumneavoastră este obligația
noastră legală (art. 6 alin. 1 lit. c) GDPR).
În vederea constatării, exercitării și apărării drepturilor noastre
Avem un interes general de a ne constata, exercita și apăra drepturile noastre și considerăm că este
rezonabil să invocăm anumite documente și informații în acest scop, inclusiv când ele includ date cu
caracter personal ale dumneavoastră. Vom face acest lucru respectând întotdeauna obligațiile noastre
legale de confidențialitate și vom căuta să limităm datele pe care le folosim la cele strict necesare în
acest scop. Temeiul de prelucrare a datelor dumneavoastră în acest caz este interesul nostru legitim
(art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR).
Subliniem că ori de câte ori prelucrăm datele dvs. personale pe baza interesului nostru
legitim, aveți dreptul să va opuneți unei astfel de prelucrări. În acest sens, pentru detalii vă
rugăm să consultați secțiunea 3 de mai jos.

  1. Drepturile dumneavoastră în legătură cu datele dumneavoastră cu
    caracter personal
    În calitate de persoană vizată conform GDPR, dumneavoastră aveți dreptul de acces și de informare cu
    privire la datele dumneavoastră cu caracter personal prelucrate de către noi, proveniența și
    destinatarii acestor date, durata stocării și scopul de prelucrare a datelor.
    În cazul în care prelucrăm date cu caracter personal inexacte sau incomplete, dumneavoastră aveți
    dreptul de a rectifica sau completa aceste date.
    De asemenea, ne puteți solicita să ștergem datele dumneavoastră care sunt prelucrate fără drept. Vă
    veți putea exercita acest drept în anumite situații prevăzute în GDPR; în cazul în care, la exercitarea
    acestui drept de către dumneavoastră, vom considera că putem păstra datele dvs. cu caracter
    personal pentru anumite scopuri, vă vom informa în acest sens în termenele legale aplicabile.
    În cazul în care este neclar dacă datele dumneavoastră cu caracter personal sunt inexacte, incomplete
    sau au fost prelucrate fără drept, ne puteți solicita să restricționăm prelucrarea acestor date până la
    rezolvarea definitivă a aspectelor ridicate de dumneavoastră.
    Totodată, aveți dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal atunci
    când noi prelucrăm aceste date pe baza unui interes legitim. Dacă vă exercitați dreptul de opoziție, vă
    rugăm să ne indicați motivele în acest sens. Dacă ne transmiteți o notificare motivată de opoziție, noi
    vom examina faptele și fie vom înceta sau vom ajusta operațiunile de prelucrare, fie vă vom informa
    despre motivele legitime și justificate pentru care este necesară continuarea prelucrării datelor.

În anumite cazuri aveți de asemenea dreptul de a primi datele dumneavoastră cu caracter personal
prelucrate de noi, într-un format care poate fi citit automat la alegerea noastră, sau de a ne indica
nouă să transmitem asemenea date direct către un terț ales de dumneavoastră; nu ne vom opune
transmiterii datelor către terțul ales de dumneavoastră într-o asemenea situație.
După cum am menționat anterior, atunci când prelucrăm datele dvs. pe baza consimțământului dvs.
aveți dreptul de vă retrage consimțământul acordat în orice moment, fără însă ca acest lucru să
afecteze prelucrările efectuate până în acel moment.
Vă puteți exercita oricare dintre drepturile menționate mai sus printr-o solicitare scrisă la oricare
dintre detaliile de contact din Secțiunea 7 de mai jos. Vă rugăm ca, împreună cu solicitarea
dumneavoastră, să ne transmiteți cu o copie a unui document de identitate pentru a verifica
identitatea dumneavoastră.
Vă rugăm să ne anunțați despre orice modificare a datelor dumneavoastră cu caracter personal pe
care ni le-ați furnizat.
Deși depunem toate eforturile posibile pentru a garanta protecția și integritatea datelor
dumneavoastră, nu putem exclude integral apariția unor eventuale contradicții referitoare la natura
utilizării datelor dumneavoastră. Dacă dumneavoastră considerați că folosim fără drept datele
dumneavoastră, puteți depune o plângere direct la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal din România. Cu toate acestea sperăm că ne veți contacta mai întâi pe
noi astfel încât împreună sa putem rezolva și elimina orice întrebări, neclarități sau alte aspecte pe
care le sesizați.

  1. Securitatea datelor
    Am luat măsuri organizatorice și tehnice corespunzătoare pentru a asigura protecția datelor
    dumneavoastră cu caracter personal, în special împotriva accesului, prelucrării, pierderii, utilizării și
    modificării neautorizate, ilegale sau accidentale.
    Deși depunem eforturi pentru a asigura întotdeauna un standard înalt corespunzător al cerințelor de
    securitate, nu putem exclude posibilitatea ca informațiile pe care le-ați transmis prin internet să fie
    accesate sau utilizate de alte persoane.
    Vă rugăm să rețineți că din acest motiv nu ne putem asuma nicio răspundere de nicio natură pentru
    dezvăluirea informațiilor din cauza erorilor în transferul datelor și/sau accesul neautorizat de către
    terți, neimputabile nouă (de ex. operațiunea de hacking a unui cont de email sau telefon,
    interceptarea mesajelor de fax).
    Încercăm să ne asigurăm că incidentele de securitate a datelor sunt detectate într-un stadiu timpuriu
    și că acestea sunt raportate de îndată către dumneavoastră sau către autoritățile competente, în
    conformitate cu prevederile legale aplicabile.
  2. Destinatarii datelor dvs. cu caracter personal
    În funcție de scopul și întinderea mandatului nostru, precum și în funcție de scopurile prelucrării

datelor, este posibil să transmitem datele dumneavoastră cu caracter personal către următoarele
categorii de persoane:
Destinatarii datelor clienților/ reprezentanților clienților
 persoane/ entități care au legătură/ pot avea legătură cu obiectul contractului încheiat între
noi și client, în vederea îndeplinirii serviciilor noastre;
 furnizori de servicii/ colaboratori implicați în executarea obiectului contractului;
 instituții și autorități publice, dacă acest lucru ne este solicitat conform legii, sau dacă datele
sunt necesare pentru a constata, exercita sau apăra drepturile noastre;
 furnizorii noștri de servicii de web-hosting, e-mail hosting și facturare, în calitate de
împuterniciți.
Destinatarii datelor furnizorilor de servicii/ colaboratorilor noștri, respectiv ale
reprezentanților acestora
 în principiu nu transmitem astfel de date către terți, cu excepția cazului în care acest lucru ne
este solicitat de autoritățile publice, conform legii, sau dacă datele sunt necesare pentru a
constata, exercita sau apăra drepturile noastre;
Destinatarii datelor altor terți
 clientul Healing Hub, în virtutea contractului cu acesta;
 alte persoane/ entități care au legătură/ pot avea legătură cu obiectul contractului încheiat cu
dvs.;
 furnizori de servicii/ colaboratori implicați în executarea contractului cu clientul nostru;
 instituții și autorități publice, dacă acest lucru ne este solicitat conform legii, sau dacă datele
sunt necesare pentru a constata, exercita sau apăra drepturile noastre.
Destinatarii datelor utilizate în scop de marketing
 furnizori de servicii/ colaboratori implicați în activitățile noastre de marketing (organizatori de
evenimente, administratorii paginilor de socializare, furnizori de logistică, jurnaliști, alți
furnizori de servicii de marketing, etc.);
 instituții și autorități publice, dacă acest lucru ne este solicitat conform legii, sau dacă datele
sunt necesare pentru a constata, exercita sau apăra drepturile noastre.
Destinatarii datelor transmise de candidații ce aplică pentru ocuparea unor poziții libere în
cadrul Healing Hub
 furnizorii noștri de servicii de web-hosting și e-mail hosting, în calitate de împuterniciți, în
scopul realizării serviciilor contractate de la aceștia.
Destinatarii datelor utilizate în exercitarea drepturilor noastre
 instanțe și comisii de arbitraj, alte autorități publice, avocați/consultanți/ experți, contabili,

prestatori de servicii, societăți de asigurare, bănci, notari, executori judecătorești, societăți
care acordă finanțare, operatori de arhivă electronică de garanții reale mobiliare, etc.
În toate cazurile de mai sus, ne vom asigura întotdeauna că transferul datelor dvs. cu caracter
personal este efectuat în conformitate cu reglementările aplicabile privind protecția datelor și că
protejăm datele dumneavoastră în mod adecvat.
Unii dintre destinatarii de mai sus ai datelor dumneavoastră cu caracter personal pot fi situați în
străinătate sau în exteriorul UE/EEA. Este posibil ca nivelul protecției datelor în țările din afara UE/SEE
să nu fie similar cu nivelul de protecție din România. Din acest motiv, vom transfera datele
dumneavoastră cu caracter personal numai în țările în privința cărora Comisia Europeană a hotărât că
au un nivel adecvat de protecție a datelor, sau vom lua măsuri pentru a ne asigura că toți destinatarii
mențin un nivel adecvat al protecției datelor; în acest scop, vom încheia clauze contractuale standard
cu entități din asemenea țări (2010/87/CE și/sau 2004/915/CE). De asemenea, vă putem solicita
acordul pentru transferul datelor, în condițiile permise de GDPR.
Vă rugăm să ne contactați dacă doriți mai multe detalii cu privire la clauzele contractuale standard
menționate mai sus.

  1. Perioada de stocare a datelor
    Nu vom stoca datele dvs. mai mult timp decât este necesar pentru a îndeplini obligațiile noastre
    contractuale sau legale, sau pentru a ne permite constatarea, exercitarea și apărarea unor drepturi,
    dacă este cazul, sau pentru perioade de timp pe care le considerăm rezonabile, în cazul în care folosim
    datele dvs. cu caracter personal în scopuri de marketing.
    Astfel, vom păstra datele dvs. pe întreaga durată a contractului încheiat cu dvs./ societatea dvs., plus
    o perioadă suplimentară de 5 ani, începând cu sfârșitul anului calendaristic în care am finalizat
    furnizarea serviciilor noastre către dvs./ societatea pe care o reprezentați, necesară pentru a ne
    asigura că ne putem apăra și exercita drepturile în instanță, dacă este cazul.
    De asemenea, legislația în vigoare ne impune păstrarea (i) datelor colectate în scop de prevenire a
    spălării banilor pentru o perioadă de 5 ani, și (ii) a datelor dvs. din documentele financiar-contabile
    (precum facturi, bonuri fiscale, chitanțe, evidențe ale timpului petrecut de noi pentru furnizarea
    serviciilor noastre) pentru o perioadă de 5, respectiv 10 ani, în funcție de documentul în cauză.
    În ceea ce privește activitățile de marketing, vom păstra datele dumneavoastră, după cum urmează:
  • Datele abonaților la newsletter vor fi păstrate pe perioada abonării, până la revocarea
    consimțământului dvs. pentru primirea newsletter-ului nostru;
  • Datele legate de participarea dvs. la Evenimentele noastre vor fi păstrate pe o perioadă de 2
    ani în vederea contactării pentru eventuale Evenimente viitoare;
  • În caz că vă dezabonați de la newsletter, sau nu mai doriți să primiți invitații la Evenimentele
    noastre vom păstra datele dvs. în listele dedicate în acest sens pentru o perioadă de 3 ani,
    pentru a ne asigura că nu vă mai transmitem nicio asemenea informație ulterior fără acordul
    dumneavoastră expres;
  • Datele dvs. postate pe paginile noastre de socializare sau pe website-ul floatcentrehub.com vor fi stocate pe întreaga durată de existență a contului nostru pe pagina de socializare respectivă, respectiv pe
    durata de existență a website-ului, sau până când dumneavoastră ne solicitați să ștergem
    datele dvs. de pe paginile de socializare sau de pe website.
    Vom păstra datele transmise cu ocazia aplicării pentru o poziție în cadrul Healing Hub până la
    finalizarea procesului de recrutare, precum și 3 ani după ocuparea poziției la care ați aplicat (termenul
    general de prescripție – în scopul exercitării, apărării sau constării drepturilor noastre dacă formulați
    vreo contestație în instanță sau în fața vreunor instituții/autorități publice cu privire la modul de
    derulare a procesului de recrutare).

Detalii de contact
Pentru orice cereri, nelămuriri sau informații suplimentare în legătură cu datele dumneavoastră cu
caracter personal vă rugăm să ne contactați la oricare din următoarele date de contact:
Healing Hub S.R.L
J35/1414/04.04.2023, CUI – 47939300
Sat Dumbrăvița, Comuna Dumbrăvița, str. Henri Coandă nr. 3, ap. 1, Județ Timiș, Romania
De asemenea, ne puteți contacta prin e-mail la: contact@floatcentrehub.com.